



Între secolele al XIV-lea și al XV-lea, țările române au fost conduse de personalități excepționale: domnitori și voievozi viteji, iubitori de patrie și gospodari.
Între secolele al XIV-lea și al XVI-lea, evoluția statelor medievale românești a fost influențată de tendințele de hegemonie ale puterilor vecine.
Aceste puteri erau Regatul Ungariei, Regatul Poloniei, Cnezatul Moscovei, Cnezatul Lituaniei și Imperiul Otoman.
Domnitorii români s-au implicat în politica de cruciadă târzie pentru menținerea identității culturale, religioase și statale.
Moldova și Țara Românească s-au aflat sub suzeranitatea Imperiului Otoman, dar se bucurau de autonomie internă, stabilită prin capitulații.
Între 1541 și 1699, Transilvania a fost principat autonom sub suzeranitate otomană.
Repere ordonate pe o axă cronologică
Domn al Țării Românești • 1386–1418 • A combinat diplomația cu rezistența armată împotriva expansiunii otomane.


Domn al Moldovei • 1400–1432 • Stabilitate internă și relații diplomatice constante cu Polonia.


Voievod al Transilvaniei • 1441–1456 • Nobil de origine română, guvernator și comandant suprem al armatei Regatului Ungariei.


Domn al Țării Românești • 1448 • 1456–1462 • 1476


Completează termenii. Literele din coloana evidențiată formează numele unui mare voievod.







